Oportunitate de afaceri companie lituaniană

Stimată doamnă / Stimate domn,

Va rog sa gasiti mai jos solicitare primita din partea Ambasadei Romaniei in Lituania pentru diseminarea unei oportunitati de afaceri.

Avem plăcerea de a vă transmite spre informare oportunitatea de afaceri transmisă de Ambasada României în Lituania.

Ca urmare a întrevederilor dintre oficialii români și mediul de afaceri lituanian, a fost identificat interesul companiei Traidenis de a colabora cu parteneri din România.

Traidenis este lider de piață în ceea ce privește biotehnologia și tratamentul apei, precum și în proiectarea, producerea și instalarea de rezervoare pentru depozitare și tratamentul apei menajere. Compania este câștigătoare a numeroase premii internaționale în domeniul tehnologic și este deja prezentă pe multe din piețele europene.

Prezentare detaliată a companiei și a produselor acesteia este disponibilă prin accesarea – https://we.tl/t-bmqHLQ1h1k .

La momentul actual compania este interesată de identificarea de parteneri români – companii din domeniul industrial / inginerie / servicii de instalare / montaj pentru exportarea produselor lor, ulterior dorind să identifice un partener strategic care să implementeze modelul lor de franciză.

Directorul general al companiei, domnul Sigitas Leonavičius, este de altfel și președinte al Camerei de Comerț Vilnius.

Vă adresăm astfel rugămintea de a populariza oferta companiei lituaniene către membrii dumneavoastră care activează în domeniile mai sus menționate.

În măsura în care vor exista companii interesate de detalii suplimentare acestea se pot adresa direct către Traidenis la adresele de e-mail: info@traidenis.lt si tadas.sinkevicius@traidenis.lt.

Pentru a avea o imagine edificatoare asupra eforturilor noastre comune de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri românesc, vă rugăm să transmiteți companiilor interesate rugămintea de a include în CC următoarele adrese de e-mail: bogdan.brinzei@mae.ro – dl.Bogdan Brinzei, Secretar II, Ambasada României la Vilnius și eduard.costin@ccir.ro – dl. Eduard Costin, Director, Direcția Relații Externe, Camera de Comerț și Industrie a României.  ​

Cu stima,

Directia Relatii Interne si ICC Romania

Traidenis Presentation, 2020